Arhiva | muzica RSS feed for this section

unplugged

17 Ian

Vocile adevărate nu au tăcut nici un moment. Doar auzul s-a lenevit o perioadă și s-a mulțumit cu țipetele. Părea mai comod. Urechile au început să caute muzica reală, unplugged. Țipetele violente au cam depășit bariera ultrasonică iar promisiunea lor s-a dovedit a fi doar… virtuală.
Nu vă fie frică, decibelii pică!

fii…youtub(e)ului

3 Ian

Dacă youtube ăsta ar fi tatăl unei fete de 17 ani, care studiază pianul de la 5 ani, chitara de pe la 13 ani și ar cânta și cu vocea, ne mai spunând că a început să și creeze, cam ce ar simții în următoarea situație?

Fiica sa(a lui youtube) a compus o melodie. O prietenă a ei a creat textul și a pus pe foc un videoclip cu acest amestec(muzică, text, interpretare). Printr-un fel de fierbere, după vreo două zile produsul a fost vizionat de 35000 de consumatori de muzică produsă de sufletul copilului.

Copilul se bucura de aprecierea muncii lui…. când brusc totul s-a transformat în tristețe. Am scris tristețe deși nu cred că acest cuvânt poate reda exact simțămintele unei artiste de 17  ani care atunci când vrea să mai arunce o privire constatatoare la numărul de vizionari citește:  blocat, suspendat și alte chestii de genul ăsta, ba mai mult, postarea din cont dispare.

Ce vor crede cei ce au văzut și ascultat melodia dacă o vor căuta pentru o reascultare sau dacă au recomandat-o și prietenilor? Cine va readuce zâmbetul de bucurie în ochii copilului al cărui tată ar fi youtube?

Imaginați-vă un copil flămând care pune lapte la fiert. Vede cum prin fierbere laptele sporește odată cu simțământul că foamea va fi potolită pentru o perioadă și asta va da copilului energia să meargă mai departe. Dar vai!!!…laptele iese din vas, ca o spumă și ce rămâne este cu mult mai puțin decât era inițial…

Cu alte cuvinte youtube-ul…a făcut-o fiartă.

Copilul a postat(nu știu cum a mai găsit puterea) în aceiași oală, laptele.  Cred că și-a reglat butonul așteptărilor la…moderat sau poate chiar la economic. 😦

blues 2

25 Oct

(continuare)

Oare cum voi putea folosi acest drept câștigat, pentru a-mi striga dorința de libertate?

Îmi încolțea în minte o formă de a cânta  Încercam să inventez o nouă limbă pe care să o folosim doar noi, în cântecele noastre. Era de ajuns să spunem în loc de” libertate” un nume de “fată”(„cioara cu țâțe”, „iapa cu curul negru”)?

Când mi-e rău, mi-e rău
Când mi-e bine, mi-e tot rău,
Pentru că ea(fata) nu mă iubește

… Ascultă la mine! nu merită
Si eu am iubit-o
Si prietenul meu și…

Da, ai dreptate, nu merită,
Nu a meritat niciodată
Dar și așa eu o iubesc și..

Când mi-e rău, mi-e rău
Când mi-e bine, mi-e tot rău,
Pentru că ea nu mă iubește

Așa gândeam să fie primul cântec, cu care urma să testez vigilența paznicilor.

Nici nu mi-am dat seama când a trecut ziua de muncă și când luna se așezase comod în fotoliu așteptând concertul lupilor urlători  Am căutat un loc mai izolat pentru ca publicul păzitor, în eventualitatea că va descoperii șiretlicul, să mă răsplătească doar pe mine cu “aplauzele” lui. 

(va urma)  

blues 1

25 Oct

Sunt negru. Noaptea spre care ne îndreptăm cu toții  e și ea neagră. Acum, când privesc peste umăr, văd cum toată viața am irosit-o sperând ca voi fi odată și odată liber.

Poate m-am înșelat crezând că libertatea este ceva albastru și de fapt ea este neagră, este noaptea spre care ne îndreptăm inevitabil. Oricum nu pot schimba acum lucrurile. Nu e drept pentru cei ce îmi vor urma,

Nu știu dacă pentru culoarea mea sau pentru că m-am născut în Africa, am fost luat într-o noapte cu forța  aruncat în pântecul unei cutii plutitoare împreună cu alte ființe  la fel de speriate și de negre, ca mine. Când legănarea care nu se mai sfârșea a încetat, am fost scoși din cutie. La atingerea pământului, am crezut pentru o clipa că sunt liber. Clipa de fericire a trecut însă repede. Tot repede, pentru că eram acum într-o lume nouă în care timpul înseamnă bani,  ne-am trezit pe un câmp imens și alb. Îmi plăcea albul în contrast cu întunericul în care trăisem până atunci.

Cred că ați înțeles, din cărțile citite ori din filmele văzute,  devenisem un sclav pe o plantație de bumbac. Stăpânul meu, un om rău și cred prost, pentru că nu știa vorbi pe înțelesul nostru, mai mult prin gesturi, unele agresive, ne-a arătat ce să facem dacă vrem să primim hrană și apă. Toată marea aceea de vată albă trebuia adunată în niște saci. Si asta am făcut.

De libertate însă nu am uitat.Priveam în toate direcțiile și vedeam doar arme de foc, camioane cu oameni și câini, pregătiți să mă oprească în eventualitatea încercării de a mă elibera Numai cerul era deschis iar eu încă nu învățasem zborul.

Într-o noapte cu lună, privind cu gura căscată în sus spre covorul sau cupola plină de stele, din piept am eliberat un oftat. Oftatul fără voia mea a devenit un murmur, un fel de cântat. În liniștea nopții cu un tropăit precipitat au apărut în jurul meu barierele umane ce ne îngrădeau libertatea. Am auzit și alte voci armonizându-se cu murmurul meu. Câțiva dintre paznici, au înălțat felinarele, ne-au privit, au scuipat asa într-o parte bombănind în limba lor, pe care noi între timp am învățat-o:

-Hai măăă, lasă-i!, urlă si ei la luna ca niște lupi în călduri.

S-au îndepărtat învăluiți într-un râs nechezat amestecat cu…ciori cu țâțe..iepe cu curul negru….

Pe măsură ce liniștea nopții își intra încet în drepturi, ca un țârâit de greier în mintea mea pătrundea ideea că de acum înainte putem cânta, chiar dacă vom urla la lună cu gândul la „ciori cu țâțe” sau „iepe cu curul negru”.

(va urma)