Arhiva | Iunie, 2014

Scrisoare deschisă…și lăsată așa

30 Iun

Am o vârstă la care dacă eram femeie mă aflam deja în menopauză. Deci adio ciclu menstrual. Primarul sectorului 6, om cu suflet  și cu reciclarea „în suflet”, s-a gândit probabil că aceasta este benefică și categoriei mele de vârstă. Spuneam mai sus că sunt bărbat, altfel de „bucurie” îmi revenea ciclul.

Ce s-a intamplat? Păi am trăit pe viu o reclamă TV. Aceea cu vecinul de la 4, care îl roagă pe un om influent din administrația blocului să-l ajute, că i s-a oprit apa. Influentul sună pe cel ce poate rezolva problema și îi spune: -“Taie-i mă și lumina”.

Aveam și eu o mașină din 2003, cu motorul cam uzat și neputând cumpăra alta nouă, m-am gândit la un fel de reciclare. Am reparat cu bruma de bani pe care cu greu am economisit-o, motorul. Am schimbat pistoane, supape, segmenți, tot ce se putea(mai puțin blocul motor). Am lăsat-o parcată în Drumul Taberei ,  cum parchează tot bucureșteanul, pe unde poate, că doar nu era să o parchez în șantierul metroului, urmând să-i cumpăr și o pompă nouă de benzină, pentru ca reciclarea să fie completă. Când în sfârșit am reușit să procur pompa de benzină, am constatat că îmi dispăruseră numerele de înmatriculare.  Am reclamat furtul la politie. Eram speriat că cei ce-mi subtilizaseră  plăcuțele, le puteau folosi punându-le la alt automobil  pentru a jefui vreo bancă sau pentru a face cine știe ce nelegiuire. M-a liniștit lucrătorul de politie care mi-a spus: ”-Prea te gândești departe. Ăștia sunt probabil niște găinari care vor face plinul cu benzină folosind numerele tale puse la o altă mașină, după care vor pleca fără să plătească benzina” .  Așa liniștit cum eram m-am dus la mașină să schimb pompa și…m-am “liniștit” de tot . Între timp se rezolvase problema, cred că prin telefon: “Ia-i mă și mașina!”.

Dacă eram femeie sigur îmi revenea ciclul și atunci aș fi propus pe primarul sectorul 6 pentru a fi campion al reciclării. Dar așa nu-mi rămâne decât să aștept niște alegeri în urma cărora să fie reciclat… primarul.

Cum ce am cu primarul?

Păi cei care ridică mașinile “parcate neregulamentar” cui credeți că dau o parte din banii luați fraierilor care își recuperează mașinile furate(pardon! ridicate legal)?

Mi-a spus cineva că eu am greșit. Că trebuia să schimb nu doar pistoanele, supapele, segmenții. Cică trebuia să schimb și blocul(scara, apartamentul), orașul, țara, continentul.

Anunțuri

(DEMO)CRAȚIE

26 Iun

 

Poporul pierde portofelul

Și este doldora de bani

Mulți politicieni au țelul

Chiar dacă sunt crezuți golani,

Să îl găsească și cu toții

Să se repeadă, cap în cap

Să îl ridice de pe jos

Să se prezinte-apoi proțap

Poporului mărinimos

Pentru o mică recompensă,

Ce poate-acesta le va da.

Imensă nu va fi ca sumă

Dar asta nici nu va conta

Chiar de va fi o mică brumă

De bani, cu toți s-or bucura

Căci bucuria ce contează

E mulțumirea din privirea

Poporului  care vibrează

Apreciind restituirea.

Cam asta e democrația

Ce greu mi-a fost s-o definesc!

Poporul  și-a pierdut simbria

Iar politrucii o găsesc.

lansare

24 Iun
Ieri seară, Ana și-a lansat(în mare) videoclipul la piesa „Noi doi”. Eu din păcate am fost plecat la Brăila(pe malul Dunării) și nu am fost de față la spargerea șampaniei de corpul videoclipului. Vânt la pupa! 
Lansarea a avut loc în „portul” Godot cafe. Prietenii știu de…ja  

Natură moartă cu pisici

21 Iun

 

Stau atârnat în panoplie

O armă boantă în urcare

În palmă un piton mă doare

Căci e înfipt în carne vie

Sunt folosit pe post de coardă

De o pisică alpinistă

E însoțită de o hoardă

De torcători în casa-mi tristă

Mai jos, sub mine e o pernă

E cea a somnului de veci

Căderea îmi va fi eternă

Casa îmi este pe un beci

Sus e un port sau un peron

În care stau câțiva păstori

Crezând că au ajuns la tron

Cum au crezut de-atâtea ori

Habar nu au că-s într-o pensă

A timpului, ce se repetă

C-au fost furați pe-o ceață densă

Că-s personaje pe-o carpetă.

Timpul nu are nici o vină

Îi este perpendicular

Acoperă cu-a lui patină

Muzeul meu particular

 

 

 

 

 

 

 

 

CU OCHIUL LIBER

21 Iun

 

 

De mult nu mai privim la stele

Nu mai visăm. Dar mai trăim?

Ne tot citesc unii în ele

Zodiologic ne mințim

Că totul merge către bine

Că soarele ar fi în taur

În ale cărui coarne fine

Se țes acum, lângă un laur,

Stupi viitori pentru albine.

Avem răbdare cu regina

Și ne prefacem că o credem,

Cum că înlătură neghina

Urmând apoi  ca să purcedem

Într-o societate pură

Și că vom fi curând uimiți

Precum e o căscată gură

Minunea vine, stați cuminți!

Vedem acum cu ochiul liber

(Caci liber ne-a rămas doar el)

Cum ne tot minte câte-un lider,

Fie el gras sau fie chel,

Că îl iubește doar pe Domnul

Căruia-i e mereu fidel

Doar că se poartă ca tot omul

Și îi mai pune câteodată

Nevinovate coarne mici

Căci nu se știe niciodată

Cât va mai sta cu noi aici

Și tare dulce-i amantlâcul

Cu diavolul când e trăit

Și când poporul e ca mâlcul

Tăcut și bine asuprit.

Pământul frate cu românul

4 Iun

Am auzit că frații gemeni

Legați prin fire nevăzute

Au simțămintele asemeni

Ca și popoarele vândute

Avem exemple consacrate

Cel mai măreț, televizat

E cel cu gemenii din state

Ce împreună au picat.

De cauză nu se prea știe

Secretul bine e păstrat

Dar licuriciul, ce “prostie”,

Găsi petrolul vinovat.

Privind acum a noastră glie

Cum  undui cutremurat,

Măi, ce să fie, ce să fie?

Românul s-ar fi întrebat

Să fie-un semn de legătură,

Cu mâine, ziua de votat?

Cu faptul c-o tot ia în gură,

Din ziua când s-a revoltat?

Privind pământul cum slăbește

Eliberând mereu „toxine”

Românu-ntr-una mulțumește,

Că altora le e mai bine.

Austriecii spre exemplu

Elimină din sol petrolul

Ar merita să aib-un templu

Să i se-nchine tot subsolul.

Dar noi fiind oameni corecți

Ce ne gândim în mod global

Stăm în poziție de drepți

NATO ne apară total

Deci nu putem să nu le dăm

Americanilor ceva

Hai gaze să eliberăm!

Ce dacă ne-om cutremura.

Românu-i frate cu pământul

Ce s-a cutremurat acum

Ca semn că ne presează „vântul”

Și el în pântec nu e bun.

„Sot de vanzare” – 03 iulie 2014, ora 20.00

4 Iun