dragoste n-are plural

9 Mar

Am fost astăzi la o lansare de carte.

Vladimir Drăghia, autorul, a constatat că „dragoste n-are plural” și a spus-o în versuri. Deși nu trebuia să rostesc eu câteva cuvinte cu ocazia lansării(asta a făcut Florin Piersic-juniorul), în mintea mea am spus ce aș fi spus dacă aș fi spus:

Îl știu pe Vlad din adolescentă… A lui. Ceva nu era în regulă cu el. Ascundea parcă ceva și asta îl chinuia.  Se vedea. Acum am înțeles că își ascundea romantismul, sensibilitatea, poezia. Erau poate un motiv de „caterincă” intre adolescenți, aceste apucături de „muiere”. Sufletu-i ajuns la maturitate a fost pus astăzi, de ziua femeii, fără jenă dar cu emoție adolescentină, în palmă. O palmă de hârtie înmănușată în coperte cartonate. Urmărind linia vieții poți citi în palma carte frământările dragăstoase însoțite de ilustrații potrivite ca niște tatuaje, „bătute” de Andra Iulia Margină. 

Am făcut o poză cu autorul.

Image

O strângere de mână în schimbul unui… exemplar. Spun „exemplar” pentru credința că acești tineri, ce s-au întâlnit într-un Mall(adevarat însă că în spațiul „Cărturești”) Băneasa, pot fi exemple pentru leatul lor.

Au cântat la acest eveniment Monica și Ana Odagiu. Au cântat versurile lui Vlad, îmbrăcate creativ de voci și de clinchetul pianului mângâiat de Monica cu profesionalism…

Știu, v-am trezit curiozitatea:

Dulce cucută

Ești o cauză pierdută!

O redută

O necunoscută

O stare de rău, plăcută

Vrută

Neavută

De sentimente ciută

Iubită că persecută

Surdă, mută, amărâtă

Brută

De mine urată,

De tine umplută

Dulce cucută

Ești o cauză pierdută!

Anunțuri

Un răspuns to “dragoste n-are plural”

  1. geluodagiu Iulie 25, 2014 la 19:55 #

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: