blues 1

25 Oct

Sunt negru. Noaptea spre care ne îndreptăm cu toții  e și ea neagră. Acum, când privesc peste umăr, văd cum toată viața am irosit-o sperând ca voi fi odată și odată liber.

Poate m-am înșelat crezând că libertatea este ceva albastru și de fapt ea este neagră, este noaptea spre care ne îndreptăm inevitabil. Oricum nu pot schimba acum lucrurile. Nu e drept pentru cei ce îmi vor urma,

Nu știu dacă pentru culoarea mea sau pentru că m-am născut în Africa, am fost luat într-o noapte cu forța  aruncat în pântecul unei cutii plutitoare împreună cu alte ființe  la fel de speriate și de negre, ca mine. Când legănarea care nu se mai sfârșea a încetat, am fost scoși din cutie. La atingerea pământului, am crezut pentru o clipa că sunt liber. Clipa de fericire a trecut însă repede. Tot repede, pentru că eram acum într-o lume nouă în care timpul înseamnă bani,  ne-am trezit pe un câmp imens și alb. Îmi plăcea albul în contrast cu întunericul în care trăisem până atunci.

Cred că ați înțeles, din cărțile citite ori din filmele văzute,  devenisem un sclav pe o plantație de bumbac. Stăpânul meu, un om rău și cred prost, pentru că nu știa vorbi pe înțelesul nostru, mai mult prin gesturi, unele agresive, ne-a arătat ce să facem dacă vrem să primim hrană și apă. Toată marea aceea de vată albă trebuia adunată în niște saci. Si asta am făcut.

De libertate însă nu am uitat.Priveam în toate direcțiile și vedeam doar arme de foc, camioane cu oameni și câini, pregătiți să mă oprească în eventualitatea încercării de a mă elibera Numai cerul era deschis iar eu încă nu învățasem zborul.

Într-o noapte cu lună, privind cu gura căscată în sus spre covorul sau cupola plină de stele, din piept am eliberat un oftat. Oftatul fără voia mea a devenit un murmur, un fel de cântat. În liniștea nopții cu un tropăit precipitat au apărut în jurul meu barierele umane ce ne îngrădeau libertatea. Am auzit și alte voci armonizându-se cu murmurul meu. Câțiva dintre paznici, au înălțat felinarele, ne-au privit, au scuipat asa într-o parte bombănind în limba lor, pe care noi între timp am învățat-o:

-Hai măăă, lasă-i!, urlă si ei la luna ca niște lupi în călduri.

S-au îndepărtat învăluiți într-un râs nechezat amestecat cu…ciori cu țâțe..iepe cu curul negru….

Pe măsură ce liniștea nopții își intra încet în drepturi, ca un țârâit de greier în mintea mea pătrundea ideea că de acum înainte putem cânta, chiar dacă vom urla la lună cu gândul la „ciori cu țâțe” sau „iepe cu curul negru”.

(va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: