Archive | Octombrie, 2013

teama

26 Oct

Poate fi un cuvânt. Un cuvânt folosit atât de des în ultima vreme, încât a devenit o stare. Poate fi un sunet, care prin intensitate provoacă dureri greu de suportat, durerea devenind și ea o stare. Poate să fie și o idee care ne inundă creierul, nemailăsând loc gândirii. Mai poate fi o imagine, un stop cadru dintr-un film de groază, a cărui continuare nu o putem intui .

Suntem separați în două tabere, fiecare cu teama ei. O parte se teme că i s-ar putea întâmplă ceva rău, cealaltă, că ar urma să nu-i mai fie bine. O parte ce pare optimistă, în sensul că mai rău de atât nu se poate, cealaltă, pesimistă că ar fi posibil să-i fie rău. Ambele tabere, chiar și așa, cuprinse de tipuri de teamă diferite, au încă ceva uman. Posibilitatea de ai ierta pe ceilalți, pe care nu înțeleg nici eu și nici ei, de ce îi privesc ca pe niște dușmani . Nu au nimic de împărțit sau dacă au, acel ceva se poate împărți echitabil după niște reguli aprobate de toți și în primul rând respectate de toți.Cum s-a ajuns aici? Cum de suntem împărțiți în doua tabere gata să se înfrunte, într-o luptă din care nimeni nu va ieșii învingător?

Când încă nu ne dezmeticisem după ieșirea dintr-o epoca în care trona aproape ca și astăzi, teama, a apărut din mare sau din cer, călare pe ceva cu siguranță alb(ăsta e mereu scenariul), EL. A desfăcut o sticlă sau o cutie, nu se mai știe . Ceva a desfăcut, un fel de cutie a Pandorei, pentru că peste capetele noastre s-au revărsat asemenea unui vânt de libertate, șabloane de lemn, un lemn de esență americănească, în locul cuvintelor de care ne cam săturasem, niște zgomote nebune, manelisto-hip-hop-house, în locul sunetelor muzicale, idei precum globalizare, europenizare, NATOzare. Peste tot zburau bancnote verzi și de alte culori, vedeai concursuri de miss, BINGO, LOTO, mașini bengoase, vacanțe în Dubai, Cluburi de fițe sau de fotbal…Înarmați cu plase de prins fluturi, alergam cu toții bezmetici să prindem cât mai mult din toate astea. Unii s-au dezbrăcat de veșmintele grele ce îi încurcau la alergare. Au aruncat onoarea, decența , rușinea, cultura, tradiția…După un timp a apărut oboseala. Când ne-am oprit să ne mai tragem…sufletul, am constatat că ne-am separat în doua grupuri. Un grup cu plasele ceva mai pline și altul cu câțiva fluturi sau chiar fără nimic în plase. Era bine să fi existat și un al treilea grup, un fel de clasă de mijloc.

Încet încet, în cele doua grupuri s-a cuibărit teama. Grupurile au devenit tabere, una temându-se să nu piardă ce a îngrămădit în plase, cealaltă să nu piardă și plasele sau hainele( onoarea, decența , rușinea, cultura, tradiția), pe care nu s-au indurat să le arunce în acea goană nebună după fluturi . Pentru a evita o confruntare, cele două tabere îl căutau cu privirea pe EL. Au găsit un omuleț cu privire șireată, urât sufletește, care tot încearcă să încalece pe ceva alb, ținând și el strâns în mâini o plasă de fluturi încărcată cu fel de fel de nimicuri.

Oare ce va urma?

blues 2

25 Oct

(continuare)

Oare cum voi putea folosi acest drept câștigat, pentru a-mi striga dorința de libertate?

Îmi încolțea în minte o formă de a cânta  Încercam să inventez o nouă limbă pe care să o folosim doar noi, în cântecele noastre. Era de ajuns să spunem în loc de” libertate” un nume de “fată”(„cioara cu țâțe”, „iapa cu curul negru”)?

Când mi-e rău, mi-e rău
Când mi-e bine, mi-e tot rău,
Pentru că ea(fata) nu mă iubește

… Ascultă la mine! nu merită
Si eu am iubit-o
Si prietenul meu și…

Da, ai dreptate, nu merită,
Nu a meritat niciodată
Dar și așa eu o iubesc și..

Când mi-e rău, mi-e rău
Când mi-e bine, mi-e tot rău,
Pentru că ea nu mă iubește

Așa gândeam să fie primul cântec, cu care urma să testez vigilența paznicilor.

Nici nu mi-am dat seama când a trecut ziua de muncă și când luna se așezase comod în fotoliu așteptând concertul lupilor urlători  Am căutat un loc mai izolat pentru ca publicul păzitor, în eventualitatea că va descoperii șiretlicul, să mă răsplătească doar pe mine cu “aplauzele” lui. 

(va urma)  

blues 1

25 Oct

Sunt negru. Noaptea spre care ne îndreptăm cu toții  e și ea neagră. Acum, când privesc peste umăr, văd cum toată viața am irosit-o sperând ca voi fi odată și odată liber.

Poate m-am înșelat crezând că libertatea este ceva albastru și de fapt ea este neagră, este noaptea spre care ne îndreptăm inevitabil. Oricum nu pot schimba acum lucrurile. Nu e drept pentru cei ce îmi vor urma,

Nu știu dacă pentru culoarea mea sau pentru că m-am născut în Africa, am fost luat într-o noapte cu forța  aruncat în pântecul unei cutii plutitoare împreună cu alte ființe  la fel de speriate și de negre, ca mine. Când legănarea care nu se mai sfârșea a încetat, am fost scoși din cutie. La atingerea pământului, am crezut pentru o clipa că sunt liber. Clipa de fericire a trecut însă repede. Tot repede, pentru că eram acum într-o lume nouă în care timpul înseamnă bani,  ne-am trezit pe un câmp imens și alb. Îmi plăcea albul în contrast cu întunericul în care trăisem până atunci.

Cred că ați înțeles, din cărțile citite ori din filmele văzute,  devenisem un sclav pe o plantație de bumbac. Stăpânul meu, un om rău și cred prost, pentru că nu știa vorbi pe înțelesul nostru, mai mult prin gesturi, unele agresive, ne-a arătat ce să facem dacă vrem să primim hrană și apă. Toată marea aceea de vată albă trebuia adunată în niște saci. Si asta am făcut.

De libertate însă nu am uitat.Priveam în toate direcțiile și vedeam doar arme de foc, camioane cu oameni și câini, pregătiți să mă oprească în eventualitatea încercării de a mă elibera Numai cerul era deschis iar eu încă nu învățasem zborul.

Într-o noapte cu lună, privind cu gura căscată în sus spre covorul sau cupola plină de stele, din piept am eliberat un oftat. Oftatul fără voia mea a devenit un murmur, un fel de cântat. În liniștea nopții cu un tropăit precipitat au apărut în jurul meu barierele umane ce ne îngrădeau libertatea. Am auzit și alte voci armonizându-se cu murmurul meu. Câțiva dintre paznici, au înălțat felinarele, ne-au privit, au scuipat asa într-o parte bombănind în limba lor, pe care noi între timp am învățat-o:

-Hai măăă, lasă-i!, urlă si ei la luna ca niște lupi în călduri.

S-au îndepărtat învăluiți într-un râs nechezat amestecat cu…ciori cu țâțe..iepe cu curul negru….

Pe măsură ce liniștea nopții își intra încet în drepturi, ca un țârâit de greier în mintea mea pătrundea ideea că de acum înainte putem cânta, chiar dacă vom urla la lună cu gândul la „ciori cu țâțe” sau „iepe cu curul negru”.

(va urma)

Nu lasa „recipientul” sa te domine!

25 Oct

     Toamna, Creatorul are obiceiul să culeagă strugurii copţi ai universului, să le stoarcă mustul într-un alt univers şi după ce toarnă acolo şi timpul, pentru a ajuta la fermentaţie, obţine vinul numit suflet universal. Deschide apoi cămara numită Pămînt şi toarnă licoarea în recipienţi. Turnarea se numeşte..facerea lumii.
     Pentru că fiecare recipient se va amesteca puţin cu conţinutul şi Creatorul ştie asta, va pune si etichete: sec, demisec, dulce, roşu, negru, alb, etc, denumind astfel caracterul produsului final. Cîţi recipienţi, atîtea caractere.
     Din amestecul picăturilor de suflet universal cu recipienţii ce le conţin rezultă mici entităţi numite…fiinţe umane. Nici nu bănuieşte Creatorul că după ce închide uşa cămării, aici pe Pămînt, începe o mare agitaţie. Oamenii se îndrăgostesc, se urăsc, experimentează, se întreabă cum au fost creaţi, încearcă şi ei şi chiar reuşesc să creeze fiinţe noi(prin reproducere)…
     Cînd vinul(fiinţa umană) ajunge la maturitate, încep nemulţumirile de sine. Ba recipientul altuia e mai mare, ba mai mic, ba altul e mai alb şi  celălalt mai negru sau mai sec ori dulce.

     Tentaţia de a avea un recipient cît mai apropiat de idealul de frumuseţe recipientală, devine irezistibilă. Unii folosesc  sportul, sala de gimnastică, cosmeticalele. Altele se ajută cu siliconul, botoxul, cura de slăbire, scopul final fiind de a arăta celorlalţi, cine are părticica de suflet cel mai bine ambalată.
     Apoi recipienţii se “lovesc” între ei, pentru a demonstra, unii, că totul înseamnă a avea nasul sau laba piciorului mare şi altele, că mărimea plămînilor sau strîmteţea unor orificii, ar fi importante. „Lovirea” asta nesatisfăcătoare poate crea dependenţă(dependenţa de sex).
     Eu cred că doar preucupîndu-ne de recipienţi, nu putem face viaţa mai suportabilă în această cămară. Trebuie sa lăsăm  sufletul să se evapore sub diferite forme de artă, menite să transforme “lovirea”(acest cuvînt vine din englezescul “love”) recipienţilor, în atingeri tandre.
     Aşa vedeam eu această atingere tandră cu ceva timp în urmă. Am lăsat atunci sufletul să se evapore sub forma unui text îmbrăcat într-o melodie:
P. S.
Denumirea bloguşorului meu s-a născut din dorinţa de evaporare a sufletului sub forma creaţiei artistice.

Gandul negandit

25 Oct

blogul lui gyuri

Un mare învăţat veni la bătrânul înţelept din creierii munţilor.Bătrânul cânta dintr-un fluier şi şapte vulturi îl ascultau cuminţi aşezaţi în cerc în jurul unui foc domol la care fierbea o oală de ceai ce răspândea în aer dulci miresme .Când îl văzu pe drumeţ,se opri din cântat şi turnă ceai în două căni de lut.Invăţatul rupse tăcerea:

-Sunt învăţatul ţinutului.Mi-am închinat viaţa învăţăturii şi ,de ani de zile îi învăt şi pe alţii ca să poată duce mai departe darul cunoaşterii întru ajutorul oamenilor.De o vreme însă,o întrebare nu-mi dă pace:Ce s-ar face oamenii fără învăţătura a tot şi toate ce există?

-Dragul meu învăţat,grăi bătrânul.Invăţătura e lucru mare şi mult bine ai făcut că ai învăţat şi i-ai învăţat şi pe alţii.Invăţătura e de folos ,dar dânsa n-ar fi nimic fără gândul negândit până la cel care-l gândeşte prima oară.

Bătrânul sorbi,apoi liniştit din ceai ,duse fluierul la…

Vezi articol original 93 de cuvinte mai mult

seducţie?

24 Oct
Uşa lasată întredeschisă


La casa de bilete, în faţa mea, o femeie îmbrăcată decent, fără stridenţe, îşi aşteaptă rîndul. Cumpără 2 bilete şi se îndreaptă agale spre sală.. Îmi procur  şi eu un bilet. Mă îndrept spre locul unde, pentru că mai aveam ceva timp, îmi comand o cafea. Pe bar, o revistă Super Playboy, uitată probabil de cineva. O răsfoiesc dezinteresat, să treacă timpul mai repede. Nu ştiu de ce în minte îmi rămase un “bi” de la bilet şi în timp ce beau cafeaua, constat că pe retină aveam imaginea acelei femei iar nările păstaseră parfumul discret ce o învaluia.
“Bi” de la bilet, 2 bilete cumpărate de femeia îmbrăcată decent, cafeaua calduţă, parfum… Timpul trece şi mă trezesc singur în toată cafeneaua, semn că filmul stă să înceapă.. Pornesc spre sală, intru dar întunericul mă ţine lîngă intrare. Cum voi putea găsi locul scris pe bilet? Renunţ la ideea de a găsi locul indicat pe bilet. Ecranul trimite spre sală o lumină cu care după un timp mă acomodez  şi zăresc destul de aproape un loc liber. Atent să nu deranjez mă îndrept spre locul respectiv. 
 
Mă aşez.. În timpul acţiunii mele ating braţul persoanei din dreapta. Nu apuc să-mi cer scuze. Mîna persoanei îmi atinge dosul palmei cu o strîngere , un fel de “nu-i nimic”, care mă scuteşte de scuzele vocale. Privesc ecranul care pentru mine era doar o sursă de lumină pîlpîitoare.. O tensiune ciudată mă cuprinde şi toată fiinţa mi se adună în braţul prin care comunicasem. Privesc spre persoana de lungă mine iar cînd lumina ecranului îmi permite, deslușesc silueta acelei ce cumpărase cele 2 bilete. 
 
Mişc cu intenţie braţul în întuneric cu speranţa ascunsă că voi atinge mîna acelei femei. Se repetă scena primei atingeri. De data aceasta mîna ei, după strîngerea de ‘”nu-i nimic”, rămîne în contact cu braţul meu. Încerc o retragere de complezenţă dar renunţ. După un timp, pentru a verifica dacă femeia acceptase atingerea sau concentrarea la acţiunea de pe ecran o făcuse să uite de apropierea mea, mângâi încet, aproape imperceptibil cu degetul meu mare, degetul mic al mâinii uitate deasupra dosului palmei mele. Simt cum privirea femeii se întoarce încet spre zona plină de tensiune. Percep o mişcare ca o încordare, urmată de o relaxare ca o recunoaştere a micii mele victorii. Încurajat  şi puţin ruşinat întorc palma, cu o mişcare ce durează o veşnicie. Mâinile noastre încep să se mişte într-un dans tandru, a ei în ritmul filmului ce se derulează pe ecran, a mea răspunzand protector sau în acelas ton, cînd acţiunea de pe ecran o cere.
 
Mă cuprinde teama că filmul se va sfîrşi si îmi spun – trăieşte clipa! Antebrațul îmi alunecase convenabil în spațiul fotoliului invecinat atingand corpul femeii. Dansul palmelor continuă şi toate simţurile mi se concentrează spre noul teritoriu cucerit.. Strivesc printr-o împingere a cotului straturile hainelor ce impiedică contactul direct. Aceeasi incordare urmată de relaxare şi  aceeaşi mişcare a capului insoțită de privire, accepta noua şi  mica mea victorie. Parcă simțind efortul meu de a înainta în teritoriu, frânat putin de atingerea palmelor, femeia se intoarce foarte putin spre mine. Mișcarea face ca palmele noastre să se despartă, a ei alunecând spre genunchiul meu drept, a mea poposind pe coapsa ei. Nu ştiu de unde vine bucuria ce mă inundă. Degetele mâinii ei imi strâng genunchiul povestindu-mi parcă ce se petrece pe ecran, lângă cot simt presiunea sânului stâng al femeii iar degetele mele stau în așteptare pe coapsa ei.
Mă acomodam cu noua perspectiva când brusc, femeia îmi apucă cu braţul celălalt mâna, o aşează în triunghiul cald dintre coapsele ei şi  îmi apasă degetele într-o mişcare scurtă si lentă de sus în jos. Aproape inconştient, fac acelaşi lucru, în oglindă, cu braţul ei stâng. Mă strânge uşor, apoi din ce în ce mai tare. O ajut în demersul ei. Văd la o pîlpîire a ecranului că ochii îi sunt închişşi capul lăsat pe spate. Aud un murmur, un da, da, da…imperceptibil şi  simt aproape dureros strîngerea mâinii ei, însoţită de o mişcare sincronizată cu miscarea mâinii mele din triungiul ei misterios.
Agitația celor din sală mă trezește din vis. Înţeleg că filmul s-a terminat . Pe ecran se mişcă un text, pe verticală, cu informații despre realizatorii filmului. Îmi retrag mîna cu greu. Degetele femeii aproape mă zgîrie, încercând să prelungească momentele de trăire intensăîmpărtăşite în urmă cu cîteva clipe.